Insula Indoielii – Un loc pentru rațiune, argumente și dovezi

Tot ce trebuie să știi despre vaccinurile gripale în pandemie

Sezonul 2020-2021

Notă: Informațiile din acest articol sunt extrase din prospectele oficiale sau ghiduri internaționale privind vaccinarea antigripală. Articolul este gândit pentru vaccinarea adulților și copiilor fără probleme majore de sănătate. Dacă aveți o situație medicală specifică, consultați prospectul vaccinurilor și medicul curant.

Dacă sunt întrebări care credeți că merită incluse în acest articol, vă rog să ni le sugerați în grupul Vaccinuri și Vacinare

Puteți susține astfel de articole și inițiative pentru susținerea educației privind sănătatea publică donând prin Patreon pentru proiectele grupului.

Notă de pandemie: Purtați mască, păstrați distanța și spălați-vă pe mâini. Nu e chiar vaccin, dar cu siguranță ajută.

Dacă acest articol mi-a răspuns la o întrebare, ce fac cu el?

Îl trimiteți mai departe cunoscuților și necunoscuților prin poștă, email, Facebook, Twitter, Whatsapp, Instagram, TikTok etc. 

0. Poate vaccinarea antigripală să expună o persoană la un risc crescut de a avea Covid-19?

Vaccinarea antigripală este recomandată în general copiilor, persoanelor vârstnice, și bolnavilor cronic. Dintre aceștia, vârstnicii și bolnavii cronic sunt întotdeauna la risc de complicații indiferent de boala pe care o fac.

Vaccinarea antigripală protejează bolnavii cronic de infecție gripală precum și de complicațiile care altfel ar necesita vizite la spital. Vizita la spital vine deseoricu riscul unor infecții suplimentre, printre care Covid-19. Din acest motiv, e mai bine să te vaccinezi și să tratezi gripa acasă decât să stai cu orele în zonele de triaj sau urgență.

Asocierea făcută la începutul pandemiei între vaccinurile gripale și Covid-19 a fost simplă: cei cărora în mod normal li se recomandă vaccin gripal (vârstnici, bolnavi cronic) sunt și cei care trebuie să urmeze măsurile de protecție, pentru că vor avea un prognostic mai rău.

Doar ca fapt divers, și adulții perfect sănătoși pot să se vaccineze și chiar li se recomandă, singura diferență este că nu sunt considerați ”la risc”, deci o fac din bun simț și grijă pentru cei din jur. Dacă sunteți un astfel de adult, felicitări.

1. De ce e nevoie de un vaccin gripal nou în fiecare an?

Virusul gripal este printre cele virusurile cele mai mutagene (cu capacitate de modificare genetică). Această deosebită capacitate de mutație a virusului gripal se datorează faptului că îi lipsește un mecanism de corecție a multiplicării, astfel încât la fiecare multiplicare virală există riscul apariției unei tulpini diferite de sursă.

An de an, chiar și în timpul sezonului gripal, apar noi și noi forme de virusuri gripale ce pot infecta o persoană.

Notă de pandemie Covid-19: coronavirusul SARS-CoV2 nu este la fel de mutagen ca virusul gripal, cele două nu sunt comparabile. SARS-CoV2 nu face destule mutații genetice pentru a fi inatacabil cu un vaccin care să și schimbe formula anual.

2. Cum se decid tulpinile ce sunt incluse în vaccinurile gripale?

De-a lungul anului, mutația virusurilor gripale este monitorizată atent și se fac apoi modele statistice prin care se poate prezice ce tipuri de virusuri gripale vor circula într-o anumită emisferă. Pe baza acestor predicții, Organizația Mondială a Sănătății specifică producătorilor de vaccinuri gripale ce tulpini trebuie să conțină vaccinurile din anul respectiv.

3. Ce virusuri gripale vor circula sezonul acesta?

Conform recomandării OMS, tuplinile incluse în vaccinurile gripale pentru sezonul 2020-2021 sunt:

  • an A/Guangdong-Maonan/SWL1536/2019 (H1N1)pdm09-like virus;
  • an A/Hong Kong/2671/2019 (H3N2)-like virus;
  • a B/Washington/02/2019 (B/Victoria lineage)-like virus; and
  • a B/Phuket/3073/2013 (B/Yamagata lineage)-like virus.

Notă: există o recomandare ușor diferită pentru anumite tipuri de vaccinuri gripale produse pe celule/ prin proces de recombinare. Aceste vaccinuri nu sunt disponibile în România, deci nu le includ.

4. Există tulpini virale specifice României?

Nu, în general nu există virusuri specifice vreunei țări, virusurile nu știu ce sunt granițele (după cum am re-aflat cu toții recent) Vaccinurile gripale se construiesc pe modele statistice care se referă la emisferele Pământului (nordică și sudică). Astfel, în luna februarie a fiecărui an Organizația Mondială a Sănătății încheie procesul de simulare a circulației tulpinilor gripale și oferă recomandările pentru emisfera nordică.

5. Ce vaccinuri gripale există în România?

Există mai multe variante de vaccinuri gripale, dar nu toate sunt disponibile în România. În prezent pe piața din România se găsesc următoarele:

  • Vaxigrip Tetra (injectabil) – se administrează copiilor începând de la 6 luni și adulților
  • Influvac Tetra (injectabil) – se administrează copiilor începând de la 3 ani și adulților
  • Fluenz Tetra (spray nazal) – se administrează doar copiilor între 2-18 ani

Pentru copii sub 6 luni protecția poate fi oferită doar prin vaccinarea părinților, fraților, rudelor apropiate și persoanelor apropiate cu care intră în contact. 

Puteți accesa prospectele sau rezumatul caracteristicilor produsului aferent fiecărui vaccin dând clic pe denumirea vaccinului mai sus.

6. Cui îi sunt recomandate vaccinurile gripale?

Persoanele pentru care se recomandă vaccinarea conform Organizației Mondiale a Sănătății: 

• femeilor însărcinate în orice etapă a sarcinii;

• copiilor cu vârsta între 6 luni şi 5 ani;

• persoanelor în vârstă (peste 65 de ani);

• persoanelor care suferă de afecţiuni medicale cronice şi persoanelor care suferă de afecţiuni

imunosupresive;

• personalului medical.

https://www.who.int/influenza/vaccines/use/en/

Recomandarea OMS nu exclude vaccinarea adulților și copiilor sănătoși atât pentru asigurarea imunității proprii cât și protejarea comunității. 

7. E adevărat că vaccinul gripal slăbește imunitatea?

Nu, niciun vaccin nu slăbește imunitatea. Vaccinul introduce ȋn organism un virus inactivat sau atenuat. Organismul, la ȋntâlnirea patogenului, ȋncepe să producă anticorpi pentru a-l elimina. Acesta este modul ȋn care funcționează sistemul imunitar la o persoană sănătoasă indiferent de tipul patogenului.

O imunitate slăbită nu poate lupta eficient ȋmpotriva patogenilor, nu poate produce anticorpi suficient de repede pentru a proteja organismul. Imunitate slăbită au persoanele cu HIV/ SIDA, persoanele ce au făcut un transplant și urmează tratament imunosupresor precum și persoanele ce fac tratament pentru cancer (chimioterapie sau radioterapie). 

Alergiile, diabetul sau alte boli metabolice nu sunt considerate boli cu slăbire imunitară. Persoanelor cu boli cronice le este general recomandat vaccinul gripal. 

8, Care e diferența dintre gripă și răceală?

SimptomeRăcealăGripă
DebutGradualAbrupt
FebrăRarFrecvent, durează pâna la 4 zile.
Dureri musculareUșoareComune; de obicei severe
FrisoaneNeobișnuitComune
Oboseală, slăbiciuneCâteodatăFrecvent
StrănutFrecventCâteodată
Dureri ȋn piept, tuseUșoare spre moderateComune; de obicei severe
RinoreeComunCâteodată
Durere de gâtComunCâteodată
Dureri de capRareComune
Tabel simptome diferențiate gripă vs răceală

9. Cât de eficiente sunt vaccinurile gripale?

Eficiența vaccinurilor poate varia de la an la an. Eficienţa acestora depinde de tulpinile virale ce vor circula ȋn sezonul curent. Acoperirea vaccinală  în rândul populației generale este un alt element important care contribuie la asigurarea eficienței vaccinurilor.

Statistic, eficiența vaccinurilor gripale variază între 10% și 60%. Aceasta nu este o cifră fixă ci variază în funcție de tulpina specifică la care ne referim. De exemplu o tulpină tip B poate fi corect identificată și atunci vaccinul protejează foarte bine. În același timp o tulpină tip A poate să fie incorect identificată și atunci protecția scade.

10. Sunt vaccinurile injectabile mai eficiente decât cele nazale?

Pentru copiii cu vârste ȋntre 2 și 18 ani studiile au arătat că nu există nicio diferenţă de eficacitate ȋntre vaccinurile injectabile și cele intranazale, pentru această categorie de vârstă se poate folosi orice formă de vaccin. 

Experienta sistemului medical englez cu vaccinul intranazal este descrisă aici: http://vk.ovg.ox.ac.uk/vk/nasal-flu-vaccine

Evaluarile CDC privind eficienta tuturor vaccinurilor gripale sunt disponibile aici: https://www.cdc.gov/flu/vaccines-work/2018-2019.html

Conform recomandărilor medicale în vigoare în România și în spațiul european în cazul adulților, studiile au demonstrat că vaccinurile intranazale au o eficiență mai scăzută faţă de vaccinurile injectabile, deci la categoria de vârstă 18 ani+ se recomandă doar vaccinurile injectabile.

11. Ce să alegem între vaccinurile gripale disponibile?

Cu condiția respectării recomandărilor de vârstă, orice vaccin gripal este util atât pentru adulți, cât și pentru copii. Nu există o prioritizare, un producător semnificativ mai bun decât altul sau vreun vaccin semnificativ mai bun decât altul.

Singura diferențiere valabilă pentru prima dată în sezonul 2019-2020 este modul de administrare al vaccinului Fluenz Tetra – intranazal.

12. Să aștept vaccinarea la medicul de familie?

Dacă nu vă ȋncadraţi ȋn categoriile de risc prezentate mai sus, nu veţi beneficia de vaccinare antigripală gratuită la medicul de familie, deci va trebui să ȋl achiziționați din farmacie.

13. Dacă sunt însărcinată pot să mă vaccinez?

Da, vaccinul gripal este recomandat ȋn sarcină, atât pentru protecţia mamei, cât și a fătului. Mama va face obligatoriu vaccinul injectabil, vaccinurile cu virus viu atenuat (precum cel intranazal) fiind interzise ȋn sarcină.

Vaccinul gripal este recomandat în sarcină indiferent de trimestrul sarcinii

https://www.cdc.gov/flu/highrisk/pregnant.htm

14. E posibil să mă vaccinez și să nu fiu protejat de gripă?

Similar oricărui alt vaccin, este posibil ca vaccinarea cu vaccin gripal să nu ofere protecție tuturor persoanelor vaccinate. În cazul pacienților cu probleme de imunitate, nivelul anticorpilor generați în urma vaccinării poate fi insuficient. 

În ceea ce privește protecția pasivă, nu vor fi protejați absolut toți sugarii cu vârsta sub 6 luni, născuți de mame vaccinate în timpul sarcinii.

15. E posibil să fac gripă datorită vaccinării gripale?

Unele persoane raportează reacții la vaccinarea gripală.

Cele mai comune reacții adverse raportate sunt durere locală, înroșire, sensibilitate și umflare a zonei unde a fost administrat vaccinul. Mai pot apărea febră scăzută, dureri de cap sau dureri musculare.

Dacă apar aceste reacții de obicei încep curând după vaccinare și durează 1-2 zile

Sursa

16. Pot sa fac copilului de peste 6 luni vaccin gripal?

Da, anumite vaccinuri gripale pot fi administrate ȋncepând cu vârsta de 6 luni. Momentan, ȋn România, singurul vaccin ce poate fi administrat pentru copiii cu vârste între 6 luni și 3 ani este Vaxigrip Tetra.

Vaccinul Fluenz Tetra poate fi și el adminstrat începând cu vârsta de 2 ani.

17. Va primi copilul de peste 6 luni vaccin gratuit de la stat?

Copiii de peste 6 luni fac parte din grupele de vârstă recomandate de OMS pentru vaccinare antigripală.

Conform Ministerului Sănătății s-au făcut achiziții de vaccin gripal pentru copiii sub 3 ani, urmând ca aceste să fie distribuite prin medicii de familie.

Există însă neclarități cu privire la: numărul de doze cerute de medicii de familie specific pentru copii sub 3 ani precum si câte doze vor fi primite efectiv.

Pentru sezonul 2020-2021, singurul vaccin disponibil (cu plată în farmacii) pentru copiii cu vârste între 6 și 36 de luni este Vaxigrip Tetra.

18. Este nevoie de rețetă pentru a cumpăra vaccin gripal?

Din punct de vedere legal, toate vaccinurile sunt produse care se eliberează pe baza rețetei, respectiv recomandării medicale. Din punct de vedere practic, se pot găsi vaccinuri gripale fără rețetă în majoritatea lanțurilor de farmacii.

19. Cât de repede e protejată o persoană vaccinată?

După vaccinare, organismului are nevoie de un interval cuprins între 2 și 3 săptămâni pentru a forma anticorpi ȋn titru protector.  

20. Pot să fac vaccinuri dacă am o boală autoimună?

Da, o persoană ce suferă de o boală autoimună se poate vaccina antigripal atâta vreme cât nu este ȋntr-un puseu al bolii. Există studii care arată că infecția gripală poate provoca boli autoimune precum sindromul Guillain Barre, prin urmare, vaccinul antigripal chiar protejează ȋmpotriva unor boli autoimune.

21. Când se fac vaccinurile gripale în mod normal?

Este recomandat ca vaccinurile gripale să fie administrate ȋn perioada octombrie – decembrie, înaintea începerii sezonului gripal.

22. Care sunt simptomele gripei?

  • Febră peste 38 grade C; 
  • Durere musculară; 
  • Frisoane și transpirații; 
  • Durere de cap; 
  • Tuse uscată, persistentă; 
  • Oboseală și slăbiciune; 
  • Congestie nazală; 
  • Durere de gât. 

23. Am făcut eu o dată un vaccin și apoi am răcit.

Vaccinurile gripale conțin 4 tulpini de virusuri gripale, virusuri care fie sunt inactivate, fie sunt vii atenuate. Vaccinurile gripale nu pot fiziologic să provoace boala pe care o previn. 

Răcelile sunt provocate de alte tipuri de virusuri decât cele gripale, deci un vaccin nu are cum să provoace o boală,mai ales cu un virus inexistent ȋn acel vaccin.

Există de asemenea posibilitatea ca o persoană vaccinată recent să fi fost infectată cu virusul gripal înainte de vaccinare, caz în care vaccinul nu a avut suficient timp pentru a preveni îmbolnăvirea. De asemenea, eficiența vaccinurilor gripale este relativ scăzută, astfel încât protecția nu este completă.

Pe de altă parte, vaccinarea antigripală previne complicații grave și drumuri la spital, chiar dacă nu oprește complet infecția, deci beneficiul vaccinării este real.

24. Cine trebuie să facă două doze de vaccin antigripal?

Orice copil cu vârsta sub 9 ani, aflat la prima vaccinare antigripală. Acest tip de administrare este valabil pentru toate tipurile de vaccin gripal (atât injectabil cât și intranazal). 

25. Cât de repede pot face a doua doză de vaccin gripal dacă copilul are sub 9 ani?

Distanța necesară între două doze de vaccin gripal este de minimum o lună.

26. De ce e nevoie de două doze la prima vaccinare antigripală?

Pentru că este puțin probabil ca un copil mic să fi ȋntâlnit virusul gripal. Astfel, prima doză stimulează sistemul imunitar, iar cea de-a doua doză se comportă ca un rapel care crește eficacitatea vaccinului gripal.

Chiar dacă copii au făcut gripa anterior, recomandarea rămâne la fel.

27. Adulții au nevoie de două doze la prima vaccinare antigripală?

Nu, adulții au nevoie de o singura doză de vaccin gripal, chiar dacă sunt la prima vaccinare antigripală.

28. Interacțiuni cu alte vaccinuri

Vaccinurile gripale injectabile pot fi administrate în același timp cu orice alt vaccin dar trebuie administrate în membre diferite.

Vaccinul nazal poate fi administrat în același timp cu orice alt vaccin cu virus viu atenuat (ROR, varicelic) sau vaccin inactivat (hexavalent, pneumococic, tetravalent).

Dacă a fost administrat un vaccin cu virus viu atenuat, vaccinul gripal nazal poate fi administrat după minimum o lună.

29. Care este recomandarea în cazul alergiei la ou?

Recomandările Center for Disease Control (CDC) privind vaccinarea persoanelor cu alergie la ou sunt următoarele: 

  • Persoanele cu un istoric de alergie la ou, care au avut doar reacții ușoare (erupții) după expunerea la ou ar trebui să fie vaccinate antigripal. Orice vaccin licențiat și recomandat, potrivit pentru vârsta persoanei, poate fi folosit. 
  • Persoanele care au avut reacții alergice severe la ou, altele decât erupții: angioedema, probleme de respirație, amețeli sau stări de rău sau care au folosit epinefrină sau altă intervenție medicală pot primi orice vaccin licențiat și recomandat. Vaccinul selectat trebuie administrat într-un cabinet medical (inclusiv spital) sub supravegherea personalului medical capabil să recunoască și să țină sub control potențialele reacții alergice severe. 
  • Doar o reacție alergică severă la un vaccin gripal este o contraindicație pentru a primi un nou vaccin, indiferent de componenta suspectată. 

https://www.cdc.gov/flu/prevent/egg-allergies.htm

Dacă sunteţi alergic la ou, discutaţi cu medicul pentru a lua cea mai bună decizie pentru protecţia dumneavoastră.

30. Pot fi vaccinate femeile care alăptează?

Conform prospectelor, vaccinurile gripale pot fi administrate femeilor care alăptează. 

31. Ce reacții adverse pot apărea?

La vaccinurile injectabile ca reacţii adverse pot apărea:

Adulţi şi vârstnici

Tulburări hematologice şi limfatice 
LimfadenopatieMai puțin frecvente 
Tulburări ale sistemului imunitar 
Hipersensibilitate , reacții alergice, cum sunt eritemul, urticaria , pruritul, pruritul generalizat , dermatita alergică, angioedemulRare 
Tulburări ale sistemului nervos 
CefaleeFoarte frecvente 
AmețealăMai puțin frecvente 
Somnolență, parestezieRare
Tulburări vasculare 
Hiperemie facialMai puțin frecvente 
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale 
DispneeRare
Tulburări gastro-intestinale 
Diaree, greaţăMai puțin frecvente 
Afecţiuni cutanate şi ale țesutului subcutanat 
HiperhidrozăRare
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv 
MialgieFoarte frecvente 
ArtralgieRare
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare 
Stare generală de rău, Durere la nivelul locului de injectareFoarte frecvente 
Tremor, febrăEritem la nivelul locului de injectare, edem la nivelul locului de injectare, indurație la nivelul locului de injectareFrecvente
FatigabilitateEchimoză la nivelul locului de injectare, prurit la nivelul locului de injectare, căldură la nivelul locului de injectareMai puțin frecvente 
Astenie, boală asemănătoare gripeiSenzație de disconfort la nivelul locului de injectare  Rare

Copii și adolescenți

Tulburări hematologice şi limfatice 
TrombocitopenieMai puțin frecvente 
Tulburări psihice 
Gemete, agitațieMai puțin frecvente 
Tulburări ale sistemului nervos 
CefaleeFoarte frecvente 
AmețealăMai puțin frecvente 
Tulburări gastro-intestinale 
Diaree, vărsături , durere în abdomenul superiorMai puțin frecvente 
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctivFrecvente
MialgieFoarte frecvente 
ArtralgieMai puțin frecvente 
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare 
Stare generală de rău, tremor
Durere la nivelul locului de injectare,  edem la nivelul locului de injectare, eritem la nivelul locului de injectare, indurație la nivelul locului de injectare
Foarte frecvente 
Febră
Echimoză la nivelul locului de injectare
Frecvente
Fatigabilitate
Căldură la nivelul locului de injectare, prurit la nivelul locului de injectare
Mai puțin frecvente 

Copii 6 și 35 de luni

Tulburări ale sistemului imunitar 
HipersensibilitateMai puțin frecvente 
Reacții alergice, cum sunt pruritul generalizat, erupţia papularăRare
Tulburări ale sistemului nervos 
CefaleeFoarte frecvente 
Tulburări gastro-intestinale 
VărsăturiFoarte frecvente 
DiareeMai puțin frecvente 
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv 
MialgieFoarte frecvente 
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare 
Iritabilitate, pierderea apetitului alimentar, plâns anormal, stare generală de rău, febră, somnolenţă, durere/sensibilitate la nivelul locului de injectare, eritem la nivelul locului de injectareFoarte frecvente 
TremorIndurație la nivelul locului de injectare, edem la nivelul locului de injectare, echimoză la nivelul locului de injectareFrecvente
Erupție la nivelul locului de injectare, prurit la nivelul locului de injectare, boală asemănătoare gripeiRare

La vaccinurile intranazale ca reacţii adverse pot apărea:

Tulburări ale sistemului imunitar  
Reacţii de hipersensibilitate (incluzând edem facial, urticarie şi reacţii anafilactice foarte rare). Mai puțin frecvente 
Tulburări metabolice şi de nutriţie  
Scădere a apetitului alimentar. Foarte frecvente 
Tulburări ale sistemului nervos  
CefaleeFoarte frecvente 
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale 
Congestie nazală/rinoreeFoarte frecvente 
EpistaxisMai puțin frecvente 
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat 
Erupţie cutanată tranzitorie. Mai puțin frecvente 
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv  
Mialgie. Frecvente
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare  
Stare generală de răuFoarte frecvente 
FebrăFrecvente

32. Unde se poate raporta o reacție adversă?

Inițial, orice reacție adversă ar trebui raportată medicului care a efectuat vaccinul

Independent de discuția cu medicul, orice reacție adversă poate fi raportată la Agenția Națională a Medicamentului la adresa: https://adr.anm.ro/yellowcards/reportmediator/

33. Dacă acest articol mi-a răspuns la o întrebare, ce fac cu el?

Îl trimiteți mai departe cunoscuților și necunoscuților prin email, Facebook, Twitter, Whatsapp, Instagram etc.

Întrebări suplimentare:

34. Pot vaccina copilul dacă are muci sau tuse, dar nu are febră?

Da, mucii nu sunt o contraindicație, tusea nu este o contraindicație. Vaccinarea nu se face dacă copilul are febră. Înainte de orice vaccin, medicul va evalua pacientul și își va da acordul pentru vaccinare.

35. Cum se transportă și păstrează vaccinul după ce a fost cumpărat?

Vaccinul se transportă într-o geantă frigorifică. Temperatura ideală de păstrare este între 2 și 8 grade. Vaccinul trebuie păstrat în frigider, pe raft, fără a fi lipit de pereții frigiderului pentru că poate îngheța. Nu se păstrează pe ușă întrucât deschiderea ușii modifică temperatura și poate inactiva vaccinul.

36. Pot transporta vaccinul fără geantă frigorifică?

În mod ideal, nu. Lanțul frigorific se păstrează pentru a asigura calitatea vaccinului la administrare.

În caz de urgență sau transport din farmacie la cabinetul medicului pentru administrare, sau de acasă, din frigider, la medic, vaccinul poate fi dus fără a se păstra lanțul de frig dacă durata de timp este mică (15-20 minute). După scoaterea din frigider sau întreruperea lanțului de frig vaccinul trebuie administrat sau aruncat.

37. Ce soluții există pentru păstrarea lanțului de frig?

Geantă frigorifică și pastile de răcire potrivite. Alternativ, se pot folosi orice metode care izolează cutia vaccinului fără a o uda, îngheța sau afecta semnificativ conținul. Pentru controlul temperaturii fără deschiderea genții, se poate folosi un termometru prin bluetooth.

38. Este nevoie de precauții speciale după vaccinarea gripală?

Vaccinarea gripală nu necesită precauții speciale post-administrare. Nu este nevoie de repaus, concediu, evitarea colectivităților. Vaccinarea gripală este o activitate de rutină pentru persoanele care vor să fie protejate și să-i protejeze pe cei din jur. Vaccinarea gripală nu predispune la îmbolnăviri cu alți agenți patogeni și nu scade imunitatea.

Notă de pandemie: Vaccinarea antigripală nu exclude pe nimeni de la urmarea măsurilor de protecție împotriva Covid-19. Nu schimbați nici numărul de interacțiuni, nu intrați în grupuri mari, spălați-vă pe mâini și purtați mască oricând nu poate fi păstrată distanța de 2m.

39. Medicul meu nu recomandă vaccinarea mea/a copilului. Ce pot face?

Organizația Mondială a Sănătății (vezi întrebarea 6) insistă ca grupele de risc să fie vaccinate cu prioritate în sezonul gripal.

Centrul de Control al Bolilor (CDC) din SUA are o recomandare mai simplă: oricine are peste 6 luni poate să se vaccineze antigripal.

Centrul European de Control al Bolilor (ECDC) menționează pe lângă vaccinarea grupelor de risc și vaccinarea copiilor și adolescenților sănătoși ca strategie de prevenire a epidemiilor gripale.

Puteți spune medicului că vreți să urmați recomandările ECDC și CDC pentru protejarea propriei familii.

Miturile pandemiei – între dezinformare și manipulare.

Pandemie. Cuvântul pe care epidemiologii s-au temut să-l rostească de frica banalizării și ignorării pericolului. Problema de sănătate publică pentru care nimeni nu este complet pregătit. E acum aici.

Și pe lângă infecția periculoasă pentru care nu există tratament, a apărut și o altă infecție periculoasă. Numită ”infodemie”, dezinformarea și manipularea din jurul pandemiei e poate mai gravă pentru că nu poți lua nicio pastilă ca să treacă.

Mi-am propus să discut o parte din mitologia medicală din jurul pandemiei pentru că e probabil cea mai complicată. Sigur, toți știm că virusul are ca sursă liliecii, nu un laborator, că rețelele 5G nu au făcut nimănui nimic (așa cum nici 4G, 3G, 2G sau 1G nu ne-au afectat). Știm da? Sper.

Dar când vine vorba de tratamente, e ceva mai complicat. Nu toți au cunoștințele necesare pentru a evalua validitatea unei presupuse terapii. Și ca de obicei sunt mulți profitori care au ceva de vânzare despre declară că va preveni boala. O să discutăm despre toate.

Dezinformări despre tratamentele asociate Covid

Hidroxiclorochina

Probabil cel mai discutat medicament împotriva Covid-19, are o istorie complicată în pandemie.

Inițial numit aproape miraculos de eficient, promovat ca panaceu de Donald Trump, datele au început să devină complicate. Medicamentul are numeroase efecte adverse deja cunoscute dar eficiența specifica impotriva covid-19 pare să varieze in funcție de multe date.

Nu ajută cu absolut nimic că două dintre cele mai importante jurnale medicale din lume au publicat si apoi retras informații bazate pe date suspecte (cercetătorii au cumpărat seturi de date fără să știe că sunt suspecte)

Astfel încât hidroxiclorochina este încă studiată și administrată pacienților cel puțin până când primele studii dublu orb controlate cu placebo pot fi finalizate (primele rezultate sunt așteptate în septembrie)

Între timp, victime colaterale sunt bolnavii de lupus pentru care hidroxicolorochina era un tratament de bază.

Ibuprofen

Dacă te apucă o febră, îți simți nasul blocat și îți vine să stai în pat primul gând este ”ah, am răcit, iau un ibuprofen acum, un paracetamol mai târziu și o sa fiu ok”.

Dar stai! În martie au apărut dezbateri intense despre folosirea ibuprofenului ca ca tratament pentru reducerea febrei și durerii dacă ai infectie cu SARS-CoV2. Clasa de medicamente din care face parte ibuprofenul a fost considerată un risc pentru bolnavi pentru că ar cauza o supra-expresie de receptori ECA2 (genul de receptori pe care noul coronavirus îi preferă ca și țintă).

Ba chiar, Ministerul Sănătății din Franța a recomandat paracetamolul în locul ibuprofenului pentru cei care ar avea febră. Și e important de înțeles, febra este un simptom comun multor tipuri de infecții iar ibuprofenul are utilitatea și limitările lui, bine cunoscute. În contextul în care mare parte din mesajul experților către public a fost ”comportați-vă ca și cum sunteți infectați deja” să adaugi ”nu luați ibuprofen în caz de febră” a fost problematic.

Din fericire, experții au analizat datele. Ibuprofenul poate fi folosit pentru tratarea febrei și durerii, atât la recomandarea medicului cât și la recomandarea farmacistului. OMSEMANHS și FDA au fost de acord în acest sens.

Pe scurt, dacă cumva faceți o febră suspectă și aveți doar ibuprofen în casă, e ok. Luați în doza potrivită conform prospectului, vorbiți cu medicul sau farmacistul și urmăriți simptomele.

Vitamina C și D

În fiecare toamnă, în locul unui vaccin anti-gripal românii dau iama în galantarul cu citrice și introduc conștiincioși portocale în dietă. Frumos și inutil, dar o dietă echilibrată e importantă oricum.

Vitamina C, promovată laureatul Nobel Linus Pauling ca și preventiv împotriva cancerului a ajuns între timp să ”prevină” răceli. Sau să le vindece. Nu le previne, nu le vindecă, dar nici nu strică să mănânci un măr.

Vitamina D a avut un moment de celebritate acum câțiva ani ca și soluție preventivă pentru diverse probleme. După care s-a intors la rolul ei normal, este utilă dacă locuiești în zone fără mult soare. Cu privire la infecția cu coronavirus, nu există dovezi ca ar fi utilă. De asemenea, nivelul vitaminei D din sânge este în general un indicator al unor potențiale probleme. Asta nu înseamnă că ridicarea nivelului de vit D din sânge va rezolva problemele.

Albastru de metil, argint coloidal, dioxid de clor

O altă serie de pseudo-tratamente promovate de diverși dubioși și profitori.

Albastrul de metil a fost sugerat de Dr Adina Alberts pe baza unui studiu care spunea ca un lot de pacienți oncologici nu au făcut încă Covid și sugera că este datorită folosirii albastrului de metil ca și soluție de tratament oncologic. Corelația nu era foarte puternică și pe deasupra nimeni nu a confirmat-o de atunci.

Argintul coloidal este o veche șarlatanie care a devenit un produs de succes în pandemie. În unele țări cu reglementare serioasă, diverși vânzători au fost puși sub acuzare. Argintul coloidal este foarte util dacă vrei să trăiesti pentru totdeauna ca un personaj din Avatar

Dioxid de clor sau Miracle Mineral Solution, a fost promovată ani de zile ca panaceu. Literalmente panaceu, vânzătorii o declară miracol dumnezeiesc și spun că vindecă toate bolile, de la cancer la SIDA. Evident, în realitate este doar clor, o substanță care nu trebuie înghițită în forma respectivă fiind extrem de toxică.

Dezinformări cu privire la măsuri de prevenție

Gargară cu apă

La începutul pandemiei a apărut un medic român care sugerat gargară pentru că ”virusul locuiește în faringe și acidul stomacal îl distruge”. Ciudat din partea unui medic de boli infecțioase să nu știe că virusurile locuiesc în celule, nu stau la taclale pe exteriorul unui organ, gata să se plimbe cu valul de apă.

Pentru claritate, gargara este utilă (chiar și cu o soluție de peroxid) dar nu drept prevenție a infecției ci pentru protecția celor din jur. De exemplu, în cazul unei intervenții stomatologice ar fi utilă curățarea gurii cu o soluție dezinfectantă înainte de a începe procedurile efective. Dacă infecția este deja instalată, nu trece decât după ce boala și-a urmat cursul. Gargara nu schimbă nimic

Diverse suplimente alimentare

Cu toții cunoaștem tentația de a ne cumpăra diverse suplimente pentru ”crescut imunitatea”. Acestea nu functionează din două motive:

a. Imunitatea nu crește sau scade, nu este o rotiță de volum. Imunitatea este influențată pozitiv de calitatea mâncării, exercițiului fizic, somnului și atitudinii mentale. Imunitatea este influențată negativ de aceeași factori, dacă somnul este dezorganizat, mâncarea e de proastă calitate, exercițiul fizic lipsește și psihicul este la pământ.

b. De fapt nu vrei să-ți crești imunitatea. Sistemul imunitar se află într-un echilibru fragil între două poziții. Una este ”ah, nu e nimic grav, dă cu niște febră și fă niște anticorpi” și ”alertă, atacați cu toate armele, o să muriiiim”. Distanța dintre aceste doua poziții este foarte mică și dacă suplimentele ar crește imunitatea ne-ar duce mai aproape de poziția paranoică cu fiecare nouă întâlnire cu un antigen. De exemplu…. polen. Sau… lactoză. Da, oamenii cu alergii pot spune ca au un sistem imunitar mai activ, care a înțeles greșit informația și în loc să se protejeze de virusuri și bacterii se ceartă cu polenul.

Dar, desigur, suplimentele alimentare sunt necesare, uneori, la sfatul medicului bine informat, din surse sigure și de la firme de calitate.

Măștile protective

Din 15 mai încoace, diversele manipulări și dezinformări din jurul purtării de măști de protecție au fost de-a dreptul înnebunitoare.

O cerință banală, anunțată cu mult timp înainte și chiar cu preț modic până la urmă a devenit motiv de istericale publice.

Da, la începutul extinderii pandemice Organizația Mondială a Sănătății a adoptat o pozitie conservatoare spunând că publicul nu are nevoie de măști de protecție decât în situații specifice, în cazul unor simptome sau dacă îngrijești pe cineva bolnav de Covid19.

Dar după ceva timp, necesitatea eliminării transmisiei a câștigat și toate organizațiile medicale precum și majoritatea statelor recomandă purtarea oricărui tip de mască în spații închise sau zone publice aglomerate.

Și nu, măștile nu blochează respirația, nu scad saturația oxigenului din sânge, nu produc afecțiuni de niciun fel. Cu atât mai puțin când sunt purtate în magazine sau alte spații închise pentru perioade limitate de timp.

Câteva studii care explică faptul că măștile functionează ca instrumente de prevenție:

Studiu cerut de OMS care arată că măștile scad semnificativ ricul de infecție:

https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(20)31142-9/fulltext

Un studiu despre cât de bine ar proteja măștile de gripă:

https://www.ijidonline.com/article/S1201-9712(08)01008-4/fulltext

Un review Cochrane privind calitatea protecției oferite de măști:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6993921/

Un studiu care detaliază protecția specifică oferită de măști împotriva coronavirusurilor.

https://www.nature.com/articles/s41591-020-0843-2#auth-14

Concluzii:

Purtați mască, urmați regulie de câte ori este posibil, spălați-vă pe mâini, respectați distanța de 2m.

Nu există alte soluții, cel puțin nu până avem un vaccin.

Prințesa Urbană merge la vrăjitoare. Primește vrăjeală.

Prințesa Urbană, o cunoscută autoare, mommy blogger extraordinaire și în general om implicat în destul de multe lucruri decente a lansat recent pe net un articol în care descrie o vizita la o clinică cel puțin dubioasă.

Și normal, e dreptul ei să promoveze pe oricine și să susțină cauze decente. E mai puțin ok să se profite de notorietatea ei pentru a promova o “terapie” care e de fapt vrăjeală.

Iată articolul despre care vorbim https://www.printesaurbana.ro/2019/11/medicina-care-tine-cont-emotii-istoric.html

Imediat, oamenii cu gândire critică își dau seama că “medicina care tratează pacientul, nu boala” este un vechi semnal de alarmă pentru șarlatanie. Dar hai sa o luăm încet.

Cum funcționează vrăjitoarele?

Pentru cei care nu vor să dea mii de euro la vrăjitoare, e bine de știut că vrăjitoarele folosesc trucuri de luat banii de la creduli care intră în general sub categoria “citire la rece”. Oana Zăvoranu, ochii mari aici!

Citirea la rece este o tehnică foarte bună pentru a înțelege cine e persoana din fața ta. Majoritatea o folosim aproape inconștient când cunoaștem oameni noi, evaluându-i pe baza a ceea ce se poate vedea înainte să schimbăm vreo vorbă.

Ne uităm la haine, să vedem dacă sunt curate sau foarte scumpe. Și ne dăm seama după haine de personalitatea și gândurile persoanei. Ne uitam la păr și unghii să vedem dacă omul se îngrijește. Ne uităm la bijuterii sau telefon ca să înțelegem relativ câți bani are.

Apoi, dacă omul ne spune două cuvinte, înțelegem cu totul alte lucruri. Din modul în care gesticulează se poate deduce nivelul de educație. Din modul în care formează cuvinte și din cuvintele folosite, aflăm dacă are peste câteva clase. După accent ne putem da seama de origini și de influențele din copilărie (cu cine a crescut, cum a fost educat).

Din priviri și din microgesturi putem afla ce îl deranjează, încântă sau deranjează.

Ei, vrăjitoarele, când se referă la “darul lor” primit de la diverse Mame Omizi, la asta se referă. La capacitatea de a “ști” cine este persoana care le calcă pragul. La citirea rapidă a victimei, evaluat potențialul de stors bani din el și ajustat textul în funcție de asta.

De exemplu: o femeie de cam 40 de ani, ușor răvășită, cu ochii plânși și aerul “ce fac cu viata mea” e probabil acolo pentru că tocmai trece printr-un divorț. Vrăjitoarea introduce artileria “cununii legate” și scoate bani din divorțată până mai face un garaj mașinilor.

Alt exemplu: un bărbat îmbrăcat business cu două telefoane, haine bune, verighetă dar pe fugă e acolo din două posibile motive : îi place prea mult amanta și se gândește la divorț. Sau vrea să dea în bobi pentru afacere să știe cum o să meargă.

Sigur că sunt clișee, dar clișeele au adevăr în spate și dacă nimerești clișeul, în pasul următor clientul îți oferă toată informația necesară ca să îl storci de bani.

Ce fel de vrăjeală a primit Prințesa la vrăjitoare?

Ea ne spune că s-a dus la o clinică minunată. Dar nu, s-a dus la vrăjitoare. Și încă una slabă și fără “darul” vrăjitoriei.

Aici sunt multe de spus. Dacă citim articolul vedem că:

“O echipă de medici mi-a analizat investigațiile medicale anterioare și rezultatele analizelor. Apoi, vreme de o oră m-au întrebat despre istoricul medical, al meu și al familiei, despre ce simptome am și cum mă simt în general, despre depresie și anxietate (wow, e prima oară când cineva ia în calcul și aspectul emoțional al omului de pe scaun), despre câtă mișcare fac și ce tratamente iau. Am vorbit și despre expunerea mea la toxine și despre atitudinea pe care o am față de corpul meu și față de infecțiile urinare recurente.”

Adică practic le-a dat istoricul medical pe masă, le-a spus atitudinea ei față de viață, boală gânduri, stresuri, emoții. E o discuție foarte detaliată în care pacientul este evident pus în centrul atenției, e bucuros că îl aude cineva, că îl întreabă diverse. În medicina reală, medicii au specializări concrete, fiecare cu colțișorul lui. Pe principiul, fac ce știu, nu zic tâmpenii din toate domeniile. Părerismele în afara domeniului de expertiză sunt pentru bloggeri și mămici.

Ce vrăjeală a mai primit Prințesa?

Am făcut și o electroscanare interstițială (EIS) pe baza conductivității țesuturilor, care arată eventualele riscuri de probleme la diverse organe. Nu e nimic complicat, pui palmele și tălpile goale pe niște baze de metal, pe cap ți se așează doi electrozi, iar vreme de două minute stai potolit pe scaun. Ca un fel de EKG, dar pentru tot corpul.

Rezultă o reprezentare a corpului tău care-ți arată cum stai pe dinăuntru din punct de vedere al conductivității interstițiale, care în multe cazuri poate arăta eventuale probleme existente sau viitoare

Nu există niciun aparat pe lume care să fie echivalentul unui EKG cu o căciulă și 4 electrozi. Iar de aici începe vrăjitoria.

Aparatul de scanat generează un curent slab prin corp și măsoară distanța cu care curentul parcurge corpul, de la cap la picioare. Prima aplicare a acestei tehnologii e banală : măsoară cantitatea de grăsime din corp. O găsiți în orice sală de sport mai răsărită, sunt aparate speciale sau chiar niște cântare relativ banale cu funcționalitate similară.

Alte utilizări? Să genereze concluzii MEDICALE privind toate organele? Nu, nu există nicio dovadă că un curent slab ar putea face așa ceva. Cele mai “solide” dovezi științifice sunt la nivelul “e ceva interesant, să mai cercetăm”

Notă: sursa prezentată este chiar inventatorul clamat al aparatului, deci a se citi cu o sprânceană ridicată.

Dacă ați făcut un EKG vreodată (eu am făcut unul recent), atunci știți că se montează acei senzori peste tot, ciupesc ca dracii și trebuie să nu te miști ca să-ți înregistreze corect bătăile inimii. Când zic că ciupesc mă refer că lasă urme d-alea de parcă te-a mușcat prea tare de gât un iubit nepriceput și a lăsat urme. Am avut urme o săptămână, ok?

Și ar trebui să cred că niște plăci metalice transpirate sunt echivalentul unui RMN pe tot corpul? Dar cât de prost mă crede firma asta?

Ce-am văzut la mine? O supra încărcare uriașă a lobului drept al cortexului prefrontal, unde au loc procesele creative. Știu deja că am creierul pe foc non-stop, mereu caut soluții, scriu în cap, rezolv chestii, îmi vin idei despre ce să mai fac…

Vă dați seama cum a fost dată pe spate Prințesa când și-a văzut creierul în flăcări pe aparat? Adică nu e ca și cum le-a spus cu câteva minute mai devreme că e o femeie ocupată și plină de activități. Sau nu e ca și cum, aceasta fiind o activitate pregătită, medicul nu putea sa bage trei cuvinte în Google sa afle cine îi e pacientul datorită căruia i se vor face poze. Revenim la doctorul minunat mai târziu.

Pe scurt, trăiesc intens și mă consum rapid, îmbătrânesc cu viteză!

Mai mult, pentru că totul se desfășoară atât de rapid, intestinul meu subțire nu are vreme să absoarbă corect vitaminele și nutrienții din hrană, așa că sunt mereu la limită cu greutatea și cu puterea fizică.

Asta îmi aduce aminte de întrebările alea tâmpite de la emisiunile concurs. Mai știți cum erau? ”Ca să câștigi 1000 de lei răspunde la întrebarea: <<câți pești sunt într-un lac cu 100 de pești?>>.

Păi dacă a discutat o oră cu medicul, medic ce a stat cu aparatul în față și a bifat diverse prin softul lui, softul a generat ca rezultate la “scanare interstițială” fix ce i s-a spus mai devreme. Principiul din programare este “garbage in, garbage out”. Dacă unui soft de desen ii zici că toți peștii sunt verzi o să-ți deseneze numai pești verzi. Asa cum, dacă îi spui ca ești o femeie de aproape 40 de ani, activă și creativă o să-ți spună că “trăiești intens și te consumi rapid” 😂.

Ce m-a bucurat a fost că amigdala, centrul emoțiilor noastre vechi și noi, e curată și omogenă, ceea ce arată că terapia din ultimii ani a funcționat și nu mai am chestii majore de procesat.

Ce am mai văzut a fost nivel mare de serotonină, pentru că daaa, sunt fericită cu tot ce fac și trăiesc, de asta nici nu mă pot opri, dar și dopamina și cortizolul sunt ridicate, iar asta e otravă curată pentru corpul meu.

Eh, și dacă zicea în discuția anterioară că își urăște mama, tatăl, vreun dușman din copilărie sau cine știe ce coleg de pe la muncă de acum țșpe ani, ieșea amigdala inflamată? Normal, că doar nu e proastă, iese amigdala fix cum îi dictează pacientul doctorului.

Ia auzi, descoperă și hormonii prin plăcuțe 😂. Așa minune de aparat, cum de nu e folosit de toți experții? Ah, pentru că nu există un aparat care sa citească asta? Nu mai spune!

Pentru referință, Synevo, care e lider în analize de laborator, oferă identificarea tuturor acestor hormoni prin analiză urinară și analiză de sânge. Ei magie cu tehnologie, de ce nu are Synevo un aparat de-ăsta plin de vrăjeală? Vă dați seama câți bani ar economisi cu scamatoria asta?

Și acum despre suplimente alimentare

Evident aparatul cu capacități miraculoase care vrăjește prințese și le spune că au creierul în flăcări (deși știau asta dinainte) are ca scop real vânzarea de suplimente de la firma mamă.

Și evident, firma mamă se laudă ca e minunată, că are procese deosebite, că face extrase “standardizate”.

Luați aici vrăjeală:

Am povestit o vreme despre suplimentele naturale luate după ureche și despre cât de important este să fim atenți la calitatea acestora. Am aflat ceva despre care nu aveam habar: esențial este ca produsul să conțină extract standardizat de substanțe active din plante

[…..]

Tratamentele naturale recomandate de Centru vin în completarea tratamentelor alopate și pot oferi o calitate mai bună a vieții inclusiv pentru pacienți cu boli grave, cum este cancerul. 

Știți ce? Ăștia care zic ca extrasele din plante asigură calitate a vieții mai bună pentru bolnavii de cancer sunt niște mincinoși. Toți! Singura excepție par a fi canabinoidele si astea încă nu sunt legale.

Suplimentele alimentare nu ajută prea mult, abia dacă au beneficii dovedite pentru oameni sănătoși și în multe cazuri pot fi periculoase. Și nu, nu pentru că unii nu folosesc extrase standardizate. Ci pentru că producătorii de suplimente alimentare nu sunt controlați în niciun fel! De nimeni! Vreodată. Adică există producători de suplimente amendați (în alte țări) pentru că băgau medicamente în produse. Medicamente reale, d-alea de farmacie serioasă, nu lanțuri de gherete de homeopate.

În plus, extractele standardizate pe care le laudă vânzătorul, sunt practic o bastardizare a plantei pe care se presupune că o conțin.

Există două școli de gândire în ce înseamnă fitoterapia distribuită populației:

a. Planta întreagă este comprimată, tratată și introdusă în pastile

b. Extrase standardizate, similare cu medicamente, cu concentrații cunoscute.

Prima este considerată pură și echivalentul găsirii vreunei buruieni magice prin pădure. O iei, vezi dragoni, nu-ți mai pasă că te doare spatele. Sau doar înghiți o formă concentrată a plantei așa cum era ea în natură. Există motive pentru care e util acest sistem: plantele conțin multe substanțe care acționează împreună pentru a da efecte.

Singurul dezavantaj cu această metodă este că nu se poate asigura tocmai standardizarea, adică fiecare plantă/pastilă e unică și nu poti asigura un dozaj unitar.

A doua este practic o invenție modernă, păcătoasă pentru că presupune că poți să distilezi planta în câteva componente estențiale, în concentrații fixe, standardizate și apoi să le livrezi clienților.

Eh, eu nu iau suplimente, dar dacă aș lua mi se pare că alea ”standardizate” sunt un fel de antibiotic al fitoterapiei. Bun, necesar când e cazul, dar dacă îl iei continuu îți bați joc de tine.

E de-a dreptul blasfemie pentru cineva care promovează medicina ”holistică” care promovează vindecarea ”omului nu bolii” să ofere extrase standardizate. Ori suntem holistici până la capăt, ori nu mai suntem.

Ziceai ceva de doctor? E dubios?

Da, păi vedeți, când bagi vrăjeală pacienților și vinzi produse dubioase, în cărțile mele ești un dubios.

Doamna doctor Oana Bogzeanu vinde vrăjeli de niște ani buni, sub diverse forme. Ba chiar a generat o somație de la CNA pentru un post care a găzduit-o.

Este de asemenea listata ca reprezentat legal al unei companii pe nume Evolution Medical. În prezent această companie fiind parte inculpată într-un dosar penal cu decontări fictive la Casa de Asigurări de Sănătate.

Ea se declară specialistă în biorezonanță având la bază un drept de practică pe medicină generală. Biorezonanța nu este o specialitate medicală, e o șarlatanie.

Să o ascultăm cu atenție:

Medicia funcțională e greu de făcut, pentru că e nevoie de mult timp cu fiecare pacient, timp pentru discuții și pentru analiza întregului, pentru că medicina integrativă nu e pe specializări, la noi vin pacienți cu tot felul de probleme, cancer, diabet, probleme de imunitate. E nevoie de atenție multă, de o relație pe termen lung cu fiecare pacient, mi-a spus dr. Oana Bogzeanu.

E de-a dreptul rușinos pentru un medic care a trecut totuși printr-o facultate să spună astfel de prostii. Medicina integrativă nu e pe specializări?? Evident! De ce?

Medicina integrativă este doar noul nume sub care se ascund șarlatanii. În anii 70-80 se numea “medicină alternativă”. Când s-a văzut că “alternativă” sugerează că e departe de a fi medicină științifică și-au schimbat numele. Au devenit “medicină complementară”. Și iute, toți șarlatanii au declarat oficial că ei nu te obligă să renunți la tratamente funcționale, în timp ce îți spuneau în cabinet să arunci medicamentele.

Medicina integrativă e doar noul nume al unor șarlatanii vechi. Și nu e nimic nou nici la “scanarea interstițială” e doar o biorezonanță cu nume nou. Biorezonanța e o șarlatanie cunoscută de ceva timp, am și scris despre ea.

Deci e adevărat. Medicina integrativă nu are specializări pentru că ea însăși e un maaaaare nimic.

Este dr Oana Bogzeanu un șarlatan? Vă las pe voi să hotărâți eu nu mă pot pronunța din motive legale. Dar ce pot spune este că folosește tehnici nereglementate, oferă diagnostice nevalidate medical și promovează o formă de medicină care e doar ambalaj nou pentru fraude științifice vechi. A, și e cercetată pentru fraudă 🤷‍♂️.

Concluzii

Pentru vrăjitori și vânzători de iluzii pe bani grei:

Să vă fie rușine că profitați de notorietatea unui om pentru a promova nimicurile voastre. Scanarea interstițială este complet lipsită de dovezi că este capabilă să diagnosticheze ceva și să vindeți apoi suplimente alimentare este practic o metodă de a profita de temerile proaspăt induse clienților pentru a face bani. Sigur, poate nu e ilegal și să fim serioși, nu vă va opri nimeni, dar este imoral și vă urez faliment.

Pentru Prințese Urbane:

Când ești o persoană publică ar trebui să ai grijă ce încurajezi, mai ales când e vorba despre servicii medicale. Când încurajezi oamenii să caute ajutor medical e bine să te asiguri că cei din fața ta nu sunt extrem de dubioși.

O să acord însă Prințesei o dispensă, nu este treaba ei să își dea seama dacă serviciul așa-numit medical ce îi este oferit este legitim sau nu.

E treaba Ministerului Sănătății să închidă gheretele astea de supt bani de la o populație needucată medical. Dar este responsabilitatea oricărui adult care face campanii să se asigure că cei care îi folosesc imaginea pentru a obține clienți nu sunt echivalentul modern al unui vânzător de ulei de șarpe.

Când primiți oferte care par prea bune ca să fie adevărate, cum ar fi aparate care descoperă boli prin magie, fiți sceptici!

Ce crede cu adevărat un adept al pământului plat?

De multă vreme îmi doresc să fac un stil de interviu pe care nu l-am întâlnit în România. Un interviu cu o persoană care susține o idee aflată cu mult în afara ”mainstream”, o idee altfel considerată dubioasă, o tâmpenie.

Acești oameni au și ei nevoie să fie ascultați și este util să le ascultăm ideile. Dacă nu găsiți un alt motiv atunci măcar putem accepta cu toții ca e bine să ne ascultăm unii pe alții chiar și atunci când nu suntem de acord.

Am discutat cu un adept al pământului plat. Fără să-l numesc prost, idiot sau needucat ci doar ascultându-l și punând întrebări relevante temei, încercând nu să-l conving că greșește ci să înțeleg ce și cum gândește. Și ne-am înregistrat în podcast

Puteți asculta aici episodul de podcast. Încerc cu această serie să deschid un nou capitol în calitatea discursului între oameni care au păreri radical diferite. Vă recomand cu căldură să ascultați totul pentru că devine foarte interesant chiar la final, dar fără context pare ciudat.

Vă dau mai jos si imaginile pe care Alexandru le consideră forma reală a pământului (sunt relevante pentru a intelege anumite momente)

Antivaxerii se compară cu victimele Holocaustului – care se bazau pe vaccinuri pentru a supraviețui

Comparația este insultătoare. De asemenea este greșită din punct de vedere istoric.


O femeie poartă un semn cu ”No Vax” pe ghiozdan în West Nyack, N.Y., pe 28 martie, în timpul unei demonstrații în Rockland, o suburbie a New York City, după ce oficialitățile au interzis copiilor nevaccinați să circule în spații pubilce (Mike Segar/Reuters)

Ca urmare a focarelor de rujeolă din ultimele luni, unele autorități de sănătate publică au impus reguli stricte privind prezența copiilor nevaccinați în spații publice, precum școli sau lăcașuri de cult. În unele locuri, epidemia a silit oficialitățile să declare starea de urgență. Drept răspuns, protestatarii anti-vaccin au început să poarte stele galbene, declarând că interdicțiile bazate pe statusul vaccinal sunt similare cu felul inuman în care au fost tratați evreii în timpul Holocaustului.

Nu e prima dată când antivacciniștii se folosesc de Holocaust. Promotorii anti-vaccinismului au numit efectele secundare ale vaccinării un Holocaust modern. Compară criticile împotriva părinților care nu-și vaccinează copiii cu persecuția evreilor în timpul Holocaustului și îi numesc naziști pe cei care cer legi mai stricte privind vaccinarea. Dar această distorsionare a istoriei subminează adevăratele orori ale Holocaustului. De asemenea ignoră faptul că multe victime ale Holocaustului au murit de boli infecțioase – aceleași boli pe care vaccinurile le-ar putea preveni astăzi.

Uciderea în masă a evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial nu s-a întâmplat doar în camerele de gazare. Înfometarea și boala au nimicit evreii încarcerați cărora le lipseau mâncarea și îngrijirile medicale adecvate. Probabil cea mai cunoscută victimă a Holocaustului, Anne Frank, a murit în lagărul Bergen-Belsen – nu în camera de gazare, ci de tifos.

În timpul Holocaustului, evreii erau ținuți cu forța în ghetouri unde bolile masacrau populația. Ghetourile aveau de la patru la opt persoane într-o cameră și insuficient acces la mâncare, medicamente și facilități sanitare. Aceste condiții i-au lăsat extrem de vulnerabili în fața epidemiilor de boli transmisibile. Stelele galbene de pe haine nu erau o alegere. Erau forțați să le poarte și să trăiască în condiții înfiorătoare ce încurajau persistența bolilor infecțioase .

Când apăreau focare, naziștii le eliminau fără milă. În ghetoul Kaunas, naziștii au incendiat spitalul pentru boli infecțioase cu tot cu doctorii și pacienții dinăuntru. Atunci când tifosul făcea ravagii printre romii din ghetoul Lodz, erau încărcați în vagoane pentru vite devenind astfel primele victime ale camerelor de gazare mobile ale lagărului de exterminare Chelmno. Oamenilor le era frică să meargă la spital cu o boală infecțioasă temându-se că vor fi omorâți sau deportați într-un lagăr.

Cei care nu erau omorâți de germani când solicitau ajutor medical aveau un prognostic dramatic. Miile de morți datorate bolilor sunt înregistrate în arhiva spitalului din ghetoul Lodz: Hinda Calel, 8 ani, a murit din cauza varicelei; Eliezer Rusek, 4 ani, a murit de tuse convulsivă; Esther Rosenbaum, 5 ani, a murit de tuberculoză.

În jurnalul său din ghetoul din Lvov , David Kahane a notat că trupurile morților erau ”duse la cimitir în fiecare zi, uneori de mai multe ori pe zi” și puțini dintre cei decedați erau pregatiți pentru înmormântarea conform ritului. Munca aceasta era făcută de rabini, dar toți rabinii din Lvov fuseseră fie deportați, fie muriseră datorită bolilor sau violențelor naziste. În schimb, cadavrele erau aruncate unele peste altele în cimitir, devenind un spectacol pentru vizitatorii naziști, care făceau poze cu oribila priveliște.

Numărul deceselor era atât de mare în cazul bolilor infecțioase pentru că evreilor le lipseau resurse de bază precum echipament medical, medicamente și alimente. Li se refuza chiar și săpunul. Medicii și ale cadre medicale se luptau cu bolile în condiții înfiorătoare, cu puține resurse, deseori căzând chiar ei victime. Oameni înfometați își dădeau mâncarea pe medicamente pentru a-i ajuta pe cei dragi să supraviețuiască.

Vaccinurile au apărut ca instrumente ale rezistenței, instrumente puternice, dar scumpe. Contrabandiștii au găsit metode de a aduce medicamente și chiar și vaccinuri în ghetou. Cei puțini care puteau obține o fiolă de vaccin pe piața neagră plăteau mai bine de 100 de ori greutatea lor în aur. Prețul unui vaccin era echivalent cu 30.000 de boluri de supă – o sumă astronomică într-un loc în care oamenii mureau de foame pe stradă.

Introducerea vaccinurilor în ghetou era o metodă prin care evreii și polonezii conlucrau. Irena Sendler,o asistentă socială poloneză a ajutat 2500 de copii să evadeze . Când Irena a intrat în ghetou a reușit să aducă vaccinuri fostelor ei colege Ewa Rechtman, care lucra în orfelinat și Ada Golab-Grynberg, o asistentă din ghetou.

Pe lângă contrabanda cu vaccinuri, Ludwig Fleck a creat un test și un vaccin pentru tifos, în ghetoul Lvov. A identificat și dezvoltat o metodă de a crea un vaccin din urină, lucrând în laboratorul ghetoului. L-a folosit pentru a se inocula pe el, familia sa și alți 500 de prizonieri din ghetou.

Pentru evreii din ghetouri, vaccinurile erau prețioase, o protecție importantă și reprezentau încrederea în viitor.

Este o pângărire a memoriei lor să echivalezi refuzul tratamentului preventiv cu Holocaustul sau efectele adverse post-vaccinare cu tragedia nețărmurită a Holocaustului. Mulți au murit în timpul Holocaustului din cauza unor boli pe care le putem acum preveni, precum tusea convulsivă, tuberculoza, hepatita și difteria. Dacă activiștii anti-vaccin vor să se uite în trecut și în special la Holocaust, atunci ar trebui sa se uite la cât de mortale erau bolile în absența vaccinurilor contemporane.

Translated with permission from author Helene Sinnreich. Original article in Washington Post

Helene Sinnreich este directorul programului Fern și Manfred Steinfeld pentru studii iudaice și profesor asociat pentru studiul religiei la Universitatea din Tennesse.

Nota traducătorului

Tactica de auto-victimizare menționată de prof Sinnreich are fani și în România. Toți miniștrii sănătății din ultimii ani, medicii care susțin vaccinarea și cam orice persoană publică care s-a exprimat în sensul susținerii vaccinării a fost numită nazistă.

Există imagini cu mine având o svastică în frunte. A fost făcută o comparație între portretul meu și al lui Joseph Mengele (mi s-a transmis că sunt reîncarnarea lui).

Orice persoană educată minimal știe că Holocaustul nu trebuie minimizat, asociindu-l cu dramele inventate ale unor persoane care nu vor să-și protejeze copiii de boli criminale. Milioane de oameni au murit. Milioane de vieți au fost distruse iar cei care fac asocieri facile doar de dragul dramatizării propriei indolențe își arată astfel proasta calitate umană și morală.

M-am bucurat să primesc acordul prof Sinnreich pentru traducere și am avut chiar și o surpriză extrem de plăcută după ce i-am scris. Vă las să citiți răspunsul dânsei integral.

Prof Sinnreich răspunde cererii mele de a permite traducerea articolului din Washington Post.

Un șarlatan și-o criminală deschid o clinică de dai în boală

In 2019, România se luptă cu mai multe închipuiri. Închipuirea că e o țară modernă, închipuirea că nu e poluată și sufocată de lipsa de infrastructură, lucruri normale.

Când presa a descoperit cazul medicului chirurg estetician fals, al ginecoloagei cu 8 clase și ca îți poți face parafa de medic doar cu o foaie la un centru de stampile a fost mișto. Sistem de încredere.

Hai, ca au plecat mulți medici buni știm, că cei care au rămas în țară sunt eroi știm, dar chiar să te taie unul cu educația unui copil de 14 ani, e prea mult.

Există însă lucruri mai rele. Ca de exemplu clinici de terapii neverificate deschise de dubioase criminale și mincinoși dovediți.

O poveste cu final fericit

Acum mai mulți ani, monitorizând grupurile dubioase de pe internet (n-am alte hobby-uri, nu mă judecați) am descoperit un caz dramatic. Cineva mi-a trimis screenshots cu o tragedie în desfășurare.

Fanii leucemiei din poza sunt prietenii Crinei Vereș. Și datorită lor au murit oameni.

O mamă care a anunțat grupul de ”Noua Medicină Germană” că nu își va mai trata copilul bolnav de leucemie, a început să îi vorbeasca în somn ca să-l vindece. Despre Noua Medicină Germană am mai vorbit, este un delir psihotic al unor deliranți psihotici. Dar oamenii disperați sunt ușor de păcălit și influențat.

Văzând că e viața unui copil la risc, am acționat rapid. Profilul de Facebook al mamei era extrem de public și ea documenta fiecare noutate. Am descoperit că fusese cu copilul în spital la o anumită dată. Am descoperit numele copilului. Am înțeles ceva despre diagnostic.

Așa că am început să sun. Am sunat la spital sa întreb dacă stiu ceva de copil. Dacă mama i-a anunțat ceva. Am sunat la DGASPC ca să întreb ce au nevoie pentru o intervenție acasă. Am sunat la ONG-uri care se ocupă de copii cu forme de cancer ca să îi întreb dacă știu ceva.
Și am avut reacții. DGASPC, după ce le-am explicat că tratamentul de leucemie are succes de peste 85%, mi-au spus ce au nevoie. M-au sunat și de la spital înapoi să mă întrebe cine sunt eu și ce vreau de la ei. ONG-ul m-a sunat și mi-a spus că adresa copilului se afla undeva pe internet. Și mi-au spus și de ce mama ajunsese vulnerabilă și risca să-și omoare copilul ignorându-i nevoia de tratament.

Nu știu cine a ajuns la această femeie și cum i-a vorbit. Nu știu ce cuvinte a folosit, dacă a fost blând sau agresiv. Dar mama a adus copilul în spital, a făcut tratamentul, a făcut transplantul. Și acum copilul e bine.

Au trecut 3 ani.

Mama acelui copil este încă pe internet și cam de două ori pe an mă duc să-i verific profilul. De câte ori ajung acolo văd ca sărbătorește înca o cifră precum ”45 de lunițe”. Da, e vârsta copilului. Mama lui îi sărbătorește fiecare lună de viață cu tort! Fiecare zi câștigată în fața bolii este o victorie enormă.

E vârsta unui copil pe care cred ca l-am salvat din mâna unor promotori ai morții și șarlatani.

Nu, nu mă refer la mama lui, o fată tânără și năucită de coșmarul pe care îl trăia. Mă refer la cei care au adus-o în starea aceea în care era disperată dar în același timp temătoare. De cei care au împins-o în zonele lipsite de rațiune ale internetului ca să caute acolo soluții. Și într-un moment vulnerabil, a picat în plasă.

Pseudo-vindecătoarea Crina Vereș este cea care a promovat Noua Medicină Germană în România, o falsă terapie ilegală și criminală. Acestei idei i-a picat în plasă tânăra mamă. Iată un alt unghi al poveștii, cu Crina Vereș în prim plan:
https://www.facebook.com/Piersicuta1/videos/1624938564421506/.

Sau în text aici https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/reportaje/revoltator-cancerul-vindecat-online-cu-100-euro-pe-sedinta-710176.html

Cine este Crina ”Crima„ Vereș?

O perpetuă sinistră, Crina Vereș este un fel de tumoră canceroasă indolentă, fiind prezentă peste tot. La televiziuni mai mari sau mai mici, în taberele pe care și le organizează, online prin diverse grupuri. Presa de proastă calitate o invită pentru că ceea ce spune pare inteligent și tufele de studio nu știu să evalueze tâmpeniile pe care le spune.

Crina Veres are 4 copii și aparent este deja bunică deși nu are 50 de ani după cum a prezentat-o o plantă de studio.

Capacitățile Crinei în a face bani sunt evidențiate de multiplele ei joburi, de la IT-sta la coafeză și desigur, acum este guru de self-help, ajutând naivii să se despartă de banii lor în timp ce le spune tot felul de aberații.

Aș scrie mult mai mult despre Crina Vereș dar e nevoie să știți doar două lucruri:

Cine este Ashot Khachatryan?

Nimeni nu știe. Adică el, Ashot, se descrie ca cel mai mare deștept de la Big Bang încoace, mare inventator, membru în academii americane și europene. Priviți:

Ce e aia ”International Academy of Health, Russia”? Păi e organizația lui nea Ashot, un ONG/firmă cu nume care suna bine. Nu e nicio academie.

Este Ashot Khachatryan membru in Academia Europeana a Științelor Naturii? NU, nu este, e un mincinos. Îl puteți căuta aici http://www.eurasc.org/members/members.asp?Cognome=h

Este Ashot Khachatryan membru în Acamdeia de Științe din New York? Nu, nu este, e doar un șarlatan mincinos. Îl puteți căuta aici: https://www.nyas.org/people-list/honorary-members-and-academy-fellows/

Aceștia doi, o fană a cancerului și un șarlatan, au deschis o clinică în București. Ashot Khachatryan declară senin pe site-urile lui de prezentare că poate vindeca orice boală. Același site mai descrie cu mare bucurie cum i s-au acordat premii la saloane de inventică (medicii nu prea umblă la d-astea), așa cum li s-au acordat premii lui Paul Erlich, Robert Koch și alte somități ale medicinei reale.

Asta e ca și cum aș spune că eu și maestrul Victor Rebengiuc cumpărăm amândoi pâine de la Mega, deci clar și eu sunt actor premiat. Ba eu sigur am și Oscaruri.

Ashot Khachatryan mai minte că are patente (nu se știe pentru ce) în SUA. Google Patent Search nu găsește vreunul. Ashot Khachatryan mai minte că are patente (nu se știe pentru ce) în Rusia. Nici motorul de căutare rusesc nu-l găsește. Pe site-ul clinicii prezinta o poză a unui patent în rusă, e doar unul și poza e pusă de zece ori. Da, de 10 ori.

Există un studiu la care Khachatryan a participat, singurul identificabil pe numele lui în toate bazele de date accesate de Google Scholar. Studiul vorbește de ceva lichide ”activate” date unor șoareci. Relevanță pentru oameni? Zero.

Ce vinde clinica aceasta plină de hidrogen?

Ca orice dubios care se respectă, Khachatryan are și o firmă care îi vinde produsele. Pare să producă ceva aparate care să schimbe PH-ul apei în timp ce o folosești. Asta are zero utilitate, dar sunt mulți care se chinuie să justifice ideea că PH-ul mâncării contează. Iată firma lui Khachatryan.

E aproape 1000 de dolari o jucărie d-aia cu butoane.

Pe lângă aparatul de uitat urât la apă, mai există și cutia de cosmetice care potențează cosmeticele și le face mai eficiente. Dacă n-ar fi ridicol, ar fi trist.

Deci iată în ce hal a decăzut Crina Vereș. O dată, acum mulți ani, se presupune că a absolvit facultatea de medicină. Medicina este încă una din cele mai respectabile meserii din lume. Crina Vereș a devenit ”Crima Vereș” promovând o idioțenie sinistră și criminală, o invenție a unui pușcăriaș recidivist. Numărul de persoane care au renunțat la tratamente funcționale datorită influenței ei este necunoscut. Probabil câteva sute, sper că nu mii.

Pentru că zicala ”cin’ se-aseamănă se-adună” are nevoie de confirmare din când în când, Crima Vereș și dubiosul rus Ashot Khachatryan s-au unit să despartă credulii de bani.

Și poate, dacă au noroc, le va trece prin cabinete un bolnav de cancer. Și atunci îl vor trata cu mănuși și îi vor da atenție maximă, îi vor spune că îl pot vindeca și că medicina modernă vrea să îl omoare. Vor avea răspunsuri la orice întrebări și vor spune clar și răspicat că se poate vindeca. Și bietul om, slăbit și dornic de viață va renunța la singurele tratamente care l-ar ajuta cât de cât să trăiască și-și va da toți banii acestor șarlatani. Khachatryan îi va vinde apă, Crima Vereș îi va spune că are cancer pentru că nu i-a plăcut matematica în liceu. Cu fiecare ședință mai bolnav și mai sărac, pacientul va muri acasă în chinuri și dureri. Sau, va ajunge la spital în metastază oribilă, sperând acum la ajutor de la medicina pe care a refuzat-o.

Iar Khachatryan și Vereș, dacă nu-l mai văd în clinică, îl trec în caiet la ”vindecați” și merg liniștiți mai departe.

Pentru că șarlatanii nu își verifică niciodată calitatea sfaturilor, contează doar să îi plătești. Le mai place și să aibă destulă informație să dea vina pe tine în caz că, complet neașteptat, mori de boala de care ți-au promis că te vindecă.

Pentru că, desigur e vina ta. Nu ai crezut suficient, n-ai făcut destule cure, nu ți-ai rezolvat conflictul, ai intervenit în planul magistral de vindecare al maeștrilor cu diplome inventate.

E vina ta. Mai ales dacă ești copil.

Șarlatanii vă vor banii, nu le pasă de vindecarea voastră. Fiți sceptici.

Efectele non-specifice ale vaccinurilor și manipularea antivaccinistă

Recent au fost publicate două articole de presă cu titluri senzaționale legate de vaccinare. Agerpress a retras știrea dupa ce a realizat că a difuzat informații inexacte iar  România Liberă doar a modificat titlul. Este de evidențiat faptul că directorul editorial al “România Liberă” este un membru al mișcării antivaccinare din România.

Introducere și  context

Articolele o citau pe Christine Stabell Benn o cercetătoare ce face parte din proiectul Bandim, un sistem de monitorizare a indicatorilor de sănătate publică din Guinea Bissau. Una din principalele contribuții ale proiectului Bandim îl reprezintă  evidențierea efectelor non-specifice ale vaccinurilor.

Ce sunt efectele non-specifice ale vaccinurilor?

Pe scurt, un efect specific al vaccinurilor este reprezentat de impactul lor direct: scăderea bolilor pentru care se adresează (morbiditatea) și . scăderea  mortalității (numărului de decese) pentru respectivele boli. Un efect specific al vaccinului anti-variolic este eradicarea variolei. În viitor vom asista la eradicarea poliomielitei, un alt efect specific al vaccinării antipoliomielitice

Efectele non-specifice sunt efectele indirecte ale vaccinurilor. De exemplu, scad mortalitatea generală și impactul asupra sistemului medical. Pentru că scad numărul de cazuri și decese, mai mulți dintre cei vaccinați în copilărie ajung la vârstă adultă. Pentru că mai mulți adulți contribuie în economie, o ajută să crească. Pentru că vaccinurile reduc costurile sistemelor medicale, acestea pot investi în tratamente mai complexe.

Care este controversa privind efectele non-specifice?

E important de înțeles că niciunul dintre cercetătorii implicați în dezbaterea științifică privind efectele non-specifice nu dispută următoarele afirmații, oricâte titluri panicarde inventează antivaxerii:

  1. Vaccinarea salvează vieți
  2. Vaccinarea are efecte non-specifice pozitive – acestea includ scăderea riscului de dezvoltare a alergiilor, scăderea riscului de deces infantil subit
  3. Vaccinurile trebuie să ajungă la cât mai mulți copii (și adulți) pentru a preveni decese, spitalizări sau cazuri de boală
  4. Vaccinurile vii atenuate (BCG, rujeolic, poliomielitic oral, variolic) au efecte non-specifice pozitive ce includ protecția împotriva a numeroase alte boli.

Studiile menționate în articolele de presă vin cu o a cincea premisă care este cea dezbătută intens:

Datele rezultate din proiectul Bandim arată o corelație (dar nu o cauzalitate și nici un mecanism fiziologic) între administrarea unui vaccin inactivat ce nu se mai foloseste în România (DTwP -diftero tetanic – pertusis celular) și efecte non-specifice care includ decesul de la boli ce nu au legătură cu vaccinarea. Practic, vaccinul oferă protecția standard împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive. Asta e normal.

Dar, datele Bandim ridică ipoteza unor efecte non-specifice negative, folosind ca argument faptul că în datele lor, bolile pe care vaccinurile nu le țintesc direct par să afecteze mai tare copiii vaccinați decât pe cei nevaccinați.

Cercetătorii menționați în articol spun că există o asociere negativă între vaccinare și aceste decese, respectiv că mai puțini dintre cei nevaccinați sunt afectați de bolile care bântuie Guinea Bissau (malarie, malnutriție, boli diareice, etc.)

Există și efecte indirecte foarte pozitive.

Cercetând celelalte vaccinuri (BCG, OPV, rujeolic și variolic) echipa Bandim a relevat și efecte non-specifice pozitive ale vaccinurilor vii atenuate. Acestea includ reducerea dramatică a mortalității din toate cauzele. Practic, un vaccin viu atenuat este o metodă de protecție care nu doar că previne boala țintită ci întărește sistemul imunitar în mod semnificativ, dându-i capacitatea de a rezista foarte bine unor alte infecții.

De asemenea, cercetarea Bandim arată căun vaccin viu atenuat administrat după un vaccin inactivat elimină practic toate ipoteticele efectele negative ale vaccinului inactivat. După – înseamnă aici – chiar și la o lună distanță.

Există o istorie complexă a acestor afirmații făcute de echipa Bandim. Proiectul a fost început în 1978 și primele date au fost publicate în anii 2000. Dezbaterea vine de la faptul că studiile Bandim nu au putut fi confirmate de către alte echipe. Foarte des, între echipe de cercetători ”rivale” există dispute privind metodologia folosită. Echipa Bandim acuză metodologia din studiile de confirmare ca fiind incorectă. În același timp, multiple echipe de cercetători neagă această afirmație.

Discuțiile privind efectele non-specifice și metodologia folosită durează de multă vreme. Din 2000, de la prima publicare a concluziilor Bandim subiectul a devenit extrem de interesant pentru cercetători. Dar de ce durează atât de mult discuția?

Pentru că știința nu se mișcă repede, mai întâi se emite o ipoteză care apoi trebuie verificată și confirmată prin seturi ample de date. Asta este bine în unele cazuri (toată lumea pricepe că pământul e rotund iar demonstrația a fost făcută de vechii greci încă din atichitate). De asemenea e posibil să fie și dificil pentru cei ce încearcă să dovedească un lucru nou (descoperitorul Helicobacter Pylori a trecut prin multe încercări până a dovedit fără tăgadă că e posibil ca o bacterie să trăiască în mediul acid gastric).

Însă după ce concluzia este validată, paradigma se schimbă, ghidurile se modifică și toată lumea află lucruri noi. Așa ar trebui să se întâmple în mod obișnuit insă există și excepții când o parte din corpul medical nu se adaptează la noile recomandări, păstrând în practica curentă atitudini neactualizate.

Care este concluzia științifică astăzi?

Studiile inițiale au fost analizate și  s-a concluzionat că nu sunt suficiente așa că s-au constituit grupuri de experți care să analizeze ipoteza. Iată unul, al doilea, al treilea, al patrulea și mai sunt câteva.

Pentru că discuția privind metodologia este foarte tehnică și trebuie făcută o analiză complexă s-a înființat în interiorul comitetului de experți SAGE al OMS un grup  (care o includea și pe Christine Stabell Benn) care a avut ca și obiectiv să emită o recomandare în acest sens. În 2014, comitetul SAGE a ajuns la concluzia că datele privind efectele non-specifice negative ale DTP nu sunt convingătoare și nu e nevoie de o schimbare în programul de vaccinare recomandat de OMS. Raportul final se poate citi aici, pag 233-234.

Comitetul SAGE a validat însă efectele non-specifice pozitive ale vaccinurilor vii atenuate (studiile care au replicat cercetarea Bandim au confirmat această componentă)

Trebuie ținut minte că nu e suficient să prezinți o ipoteză interesantă, să faci declarații bombastice și dacă lumea îți apreciază ideea, ai câștigat. Știința nu e politică. Știința este dictatură. Dictatura dovezilor. Deci, când un comitet de experți îți numește ipoteza neconvingătoare, te resemnezi sau vii cu date mai bune. Au apărut date mai bune? Nu!

De ce nu au fost datele privind DTP convingătoare?

Motivele pentru care datele nu sunt convingătoare pentru experți sunt multe, dar există câteva slăbiciuni fundamentale:

Efectul negativ pare mai puternic la fete – deși știm că există boli care au predilecție pentru un sex sau altul, diferența observată în studii este atât de semnificativă încât devine puțin plauzibilă. Plus că bolile ce cauzează mortalitate în țările subdezvoltate nu au în mod normal aceste variații în a ținti un sex sau altul. Ucid fără discriminare.

Efectele nu sunt observate în alte țări de către alte echipe. Deși în teorie cercetătorii sunt complet imparțiali, sunt și ei oameni și pot face greșeli. Atât intenționate cât și neintenționate. Decizia de a folosi un protocol sau altul și a include sau exclude elemente din el poate duce la concluzii cu repercusiuni asupra întregului studiu. Mai mult, situația epidemiologică locală nu poate fi comparată cu alte regiuni în special din țările europene.

Concluzii și ce putem face

1. În primul rând, studiile controversate sunt făcute pe vaccinuri care nu mai sunt parte din Programul Național de Vaccinare. Deci indiferent dacă ipoteza este reală sau nu, impactul pe programul național este nul. Concluziile acestor studii sunt interesante doar pentru a înțelege ce întrebări își pun oamenii care se ocupă cu sănătatea publică la nivel global.

2.Toate vaccinurile sunt considerate de către toate părțile implicate în discuții sigure, și eficiente în prevenirea bolilor. Asta este dincolo de orice îndoială (dovezile dictează și aici) și nu se va schimba datorită unor ipoteze insuficient fundamentate.

3. Vaccinurile vii atenuate au un efect mai bun asupra sistemului imunitar decât cele inactivate. Ceea ce deja se cunoștea. Un virus folosit in vaccinurile vii atenuate simulează infecția mai bine decât un virus din vaccinurile inactivate. Oferă protecție de mai lungă durată folosind mai puține doze de rapel. De exemplu, vacinurile ROR și varicelic sunt considerate ”schemă completă” după 2 doze. Pentru protecția impotriva difteriei, tetanosului și pertusisului este nevoie de multiple doze în copilărie si apoi rapel la fiecare 10 ani.

4. Vaccinurile vii atenuate protejează foarte bine împotriva ”mortalității din orice cauze”. Un copil vaccinat complet până la 12 luni este mai în siguranță decât unul care a făcut doar vaccinuri la naștere sau doar câteva vaccinuri din schemă sau unul care a amânat anumite vaccinuri. Este în siguranță nu doar împotriva bolilor pe care le vizează vaccinul dar și împotriva altor infecții cu potențial letal sau cu risc de spitalizare.

5. Dacă vreți să minimizați riscul, să beneficiați de protecție maximă și să neutralizați orice efecte negative ipotetice, singura opțiune fezabilă este adăugarea unui vaccin viu atenuat în schema de vaccinare a copilului (după 2 luni).Cum România nu o va face prea curând, cei care își permit pot cumpăra și administra unul din cele două vaccinuri rotavirale orale disponibile pe piață (Rotarix sau Rotateq). De asemenea e de reținut că vaccinul BCG făcut la naștere este unul dintre cele cu efectele non-specifice pozitive.

6. Râdeți de antivaxerii care vă prezintă cercetarea grupului Bandim ca pe ceva negativ. Datele de acolo confirmă ceea ce ei nu vor să accepte: vaccinarea este sigură, eficientă și eficace. Și pe deasupra previne decese, previne infecții și asigură supraviețuire a milioane de copii în fiecare an.

O declarație sinistră și insultătoare la Antena 3

Nu, nu e vorba de politică. Puteți citi mai departe. E vorba de bun simț.

Antena 3 găzduiește săptămânal un personaj care a declarat următoarele:

  • Dacă faci copii dupa 40 de ani, faci cancer în 6 luni

  • Guvernul nu-ți dă autism, nu e o boală impusă, deci statul nu are datorii față de acești copii (sau adulți)

  • Dacă faci copil dupa 35 de ani și se naște cu vreun defect, e doar problema ta. Copilul nu mai are drepturi de cetățean

  • Recomandări de tratamente și remedii făcute de o persoană fără pregătire medicală.

Detalii

S-a întâmplat să aflu de o declarație a unui personaj pe nume Lidia Fecioru.

Lidia Fecioru se declară ”bioenergoterapeut” care își dorea anterior să ajungă tractoristă, a ajuns coafeză și apoi a făcut Facultatea de Regie și Film.  Aparent suficiente calificări ca să dea sfaturi medicale la televizor fără să fie întreruptă.

În video-ul de mai jos puteți urmări halucinanta declarație a acestei foste coafeze începând cu minutul 3:30.

S-o luăm pe bucățele

De la 35 de ani daca iti doresti un copil, măcar atunci, repede fă-l. Nu astepta sa faci 40 sau 45 ca să faci un copil. Pentru că organismul, in primul an de viață al copilului, pot apărea boli genetice la mamă sau la copil. Hai să ne înțelegem ca dacă a născut copilul la 40 de ani a făcut cancer imediat la 6 luni de zile.

Vă dați seama ce bucurie pe femeile care au ajuns la 40 de ani? Dacă își doreau copii și nu i-au avut să audă de la o coafeză cu școala de actorie că vor face cancer după 6 luni. Ce fel de om să fi să spui așa ceva?

Responsabilitatea aș spune, m-a deranjat chestia asta cu doamna prim ministru, când a spus că poporul este autist si toată lumea a sărit în capul ei că, organizatiile copiilor cu autism au sărit imediat de fund in sus.

Acum ne apropiem de niște enormități pe care eu nu pot să le clasific altfel decât ca pe niște idioțenii.

Foarte urât au spus, pentru că autismul nu este o boală făcută de guvern, creată de guvern, să ne înțelegem un lucru. Nu este o boală impusă. Este o boală care vine, nici măcar nu este genetică.

Organizațiile care reprezintă și ajută copii cu autism s-au supărat ”degeaba”, dar să ținem minte că autismul nu e produs de guvern??  POFTIM?? Dar ce boli ”impuse” există doamna Fecioru? Ce înseamnă o boală ”care vine”, poți să o comanzi cu livrare prin curier? Poți să comanzi mai multe pentru livrare grauită?

Slavă Domnului, Guvernele Romaniei nu produc autism!

Se descurcă însă foarte bine la a genera emigrită cronică, hipodezvoltare economică și să dea dovadă de incompetență de-a dreptul tumorigenă de aproape 30 de ani

Să faci o asemenea afirmație trebuie literalmente să fi lipsită de orice noțiune de bun simț.

Doar ca fapt divers, autismul are o componentă genetică semnificativăPână și antivacciniștii au înțeles atâta lucru. Și un antivaccinist e în general cea mai proastă persoană dintr-o conversație.

Ca să ne înțelegem. Deci nu este o boală genetică. Este simplu, un dezechilibru psihic al copiilor. De multe ori nu putem da o cauză, că cauzele sunt miliarde de cauze, la bază. Dar, nu trebuie să sărim de fund în sus și nici nu trebuie să obligăm statul pentru că atata timp… Eu aș face o lege pentru femeile după 35 de ani să-și asume responsabilitatea aparițiilor unor boli nepunându-le în curcă... în cârca statului.

Hei, femei care vreți copii după 35 de ani: Doamna Fecioru, invitată de onoare la o emisiune cu sfaturi despre sănătate, vă urează să faceți cancer (asta unu’) și apoi să nu cumva să vă așteptați să vă deconteze statul ceva legat de copil.

Probabil că după capul respectivei nici nu ar trebui să vă fie plătit tratamentul pentru cancer.  Ce deranjați atâta curca statului? Ce idei sunt astea să faci copii dupa 35 de ani?

Să li se ia și casele nevolnicelor și să li se dea unora mai vrednice.  De exemplu unei adolescente cu burta la gură de la 15 ani, că avem destule.

Ar trebui să menționez că undeva pe aici producătorul sau moderatoarea au observat dezastrul ce se revărsa din gura invitatei mai ceva ca vopseaua de păr din tub și au încercat să intervină. Din păcate, răul era deja făcut și n-au mai putut opri tâmpenia.

Moderator – Da, dar pe de alta parte Lidia…

L.F. – Tu ești absolvită, tu ai doi copii

Moderator – Da, dar pe de alta parte Lidia, oamenii plătesc taxe si impozite si dacă se poate recupera un copil sau poate fi, cum să zic, pus într-o marjă…

L.F. – Dana, există analize care se fac, amniocenteza care se face acum, in primele luni de sarcină, unde se pot depista foarte multe lucruri și pe care nu e bine s-o faci la 7 luni sa vezi daca copilul tău are vreo malformație, e bine s-o faci cand ai 2 luni, 2 luni jumate, 3, ca sa poti sa intrerupi o sarcina cu probleme. In America există legea unde dacă copilul tău are o problemă și se vede din lichidul amniotic, din analiză că are această problemă este pe răspunderea ta și nu ești ajutat de stat, n-ai niciun ajutor de la stat având acest copil pe propria ta raspundere.

În primul rând, amniocenteza se face dpdv medical până la maxim 20 de săptămâni doar o astfel de sinistră poate crede că se face la 7 luni de sarcină. Plus că se face în anumite cazuri recomandate medical, nu oricum, are riscuri semnificative.

Referința la o lege din SUA care ar opri sprijinul pentru persoanele născute cu dizabilități este o minciună sfruntată. Statele Unite au peste 200 de ani de istorie în sprijinirea persoanelor cu dizabilități.

Apoi, Statele Unite au lege federală (decizie a Curții Supreme) prin care avortul este legal în toate statele cam până la 24 de săptămâni. Și nici o grijă, statul american nu prea oferă sprijin mamelor sau părinților, indiferent ce copii au. Procedurile medicale sunt extrem de scumpe mai ales dacă există complicații. Până și Jimmy Fallon, prezentator de televiziune a înțeles atâta lucru în 2017 când i s-a născut un copil cu probleme. 

Adevărul e ca sunt complet uimit că se poate susține fățiș avortul pe un post precum Antena 3, că se afirmă că autismul s-ar detecta prin amniocenteză (nu se poate) și că un astfel de personaj nu este dat afară din studio după asemenea afirmații. Chiar și dacă avortul ar fi recomandat de medic după amniocenteză, ce fel de ființă e aceea care ar da o lege împotriva copilului născut într-o familie care l-a dorit? Indiferent de problemele știute sau neștiute. Literalmente tremuri de scârbă când auzi așa ceva.

Să revenim la Lidia Fecioru. Cine e ea și de ce e la TV? De ce se acordă atenție sfaturilor medicale ale unui personaj cu școala de regie de film? Ce importanță are ea în lume?

Oh, este bioenergoterapeut adică este un personaj care ia banii credulilor degeaba.

Cea mai bună descriere a bioenergiei este șarlatanie.  Și da, statul român consideră meseria de bioenergoterapeut una reală (se află în Clasificarea ocupațiilor). Statul român validează și certifică oficial șarlatania.

În anii ’80, în SUA se răspândea o altă formă de șarlatanie numită ”Therapeutic Touch”. Cam același lucru cu bioenergia, ”terapeuții” spuneau că pot simți câmpul de energie al omului și apoi îl ”echilibrau”, “vindecând” bolnavul de diversele lui afecțiuni.

O copilă de 9 ani pe nume Emily Rosa a demonstrat științific că aceștia nu pot depista niciun câmp de energie. Că fac afirmații nefundamentate și că iau bani de la pacienți fără vreun motiv. Deci că sunt șarlatani. 

Mai puteți cunoaște acești ”bioenergoterapeuți” după afirmația că stau obiectele lipite de ei. De obicei linguri și furculițe.  Să nu vă apropiați prea tare însă, s-ar putea să vă mute nasul de la câtă grăsime combinată cu transpirație e pe pielea lor lipicioasă. Eww.

Concluzii

Ne-am pierdut mințile cu toții? Înțeleg că vrei să promovezi terapii alternative, că e plictisitor să ai în studio doar medici, înțeleg și că publicul ”asta cere”.

Dar nu se mai poate continua colaborarea cu asemenea personaj! E sinistră, afirmațiile frizează absurdul și dacă absurdul ar avea un stat paralel l-ar friza și pe ăla.

Personal o să depun plângere la CNA pentru această emisiune. Puteți face la fel. Emisiunea rulează sâmbăta de la 18:45.

 

De ce suntem toți în viață?

In 1796, Edward Jenner a făcut primul vaccin din lume băiatului grădinarului său. Copilul nu a avut vreo reacție atunci când a fost ulterior infectat cu variolă (prin tehnica ce preceda vaccinarea numită variolare)
După multe alte testări, Edward Jenner a publicat cercetarea lui, explicând cum a dezvoltat primul vaccin și cât de eficient a fost acesta in prevenirea variolei.
Și a cauzat o revoluție.
La începutul anilor 1800, teoria germenilor nu era considerată validă. Bolile erau cauzate de păcate, de miasme, de orice altceva decât bacteriile și virusurile atât de cunoscute acum.
Vaccinarea venea și ridica întrebări serioase asupra acestor teorii. Cum putea un vaccin sa protejeze pe cineva, dacă miasme bolii erau simțite de toți?
În 1854, John Snow, un tânăr medic care avea o doză sănătoasă de scepticism cu privire la teoria miasmelor, încerca să descopere sursa unei epidemii de holera din Londra.
Făcând statistici cu privire la bolnavii din oraș – și creând astfel disciplina medicală numită epidemiologie – John Snow descoperă că pompă de apă din Broad Street este in centrul epidemiei.
A convins primăria să elimine mânerul pompei și epidemia a dispărut în scurt timp.
Ulterior, cercetarea lui a fost confirmată de alți medici care au început sa recomande fierberea apei.
În Franța, Louis Pasteur explică fundamentele fermentației, demonstrează falsitatea teoriei generației spontane și pune la punct procesul numit acum pasteurizare, esențial pentru siguranța alimentară.
În paralel, Robert Koch și echipa sa (printre care bacteriologul român Victor Babeș) descoperă zeci de microorganisme implicate în boli precum tuberculoza, anthraxul și holera punând bazele microbiologiei.
Drept consecință, în întreaga lume autoritățile au început să ia măsuri, să educe populația să se spele pe mâini precum și să se spele în general.
De asemenea apar primele orașe care reușesc să izoleze dejecțiile de apa curentă, eliminând nevoia de fierbere a apei pentru consum.
Se dezvoltă sisteme de canalizare complexe, eforturi enorme sunt investite în aducerea apei către întreaga populație.
Relativ repede după descoperirea bacteriilor și virusurilor apar antibioticele, care permit medicilor să trateze afecțiuni care până atunci omorau milioane de oameni anual (tuberculoza, sifilis etc).
In același timp se dezvoltă multe vaccinuri care asigură supraviețuirea unor copii care altfel ar fi fost omorâți de difterie, poliomielită, rujeolă și multe alte afecțiuni care acum sunt prevenibile.
Drept urmare, populația lumii explodează. Din 1800 până în prezent populația lumii a crescut de aproape 8 ori. Și cunoaștem cu toții esența prevenției : apă curentă, canalizare, vaccinare.
În lumea modernă care ne protejează și ferește de imaginea bolii, de mirosul pestilențial al infecției și ne oferă informație la câteva click-uri distanță avem totuși detractori.
Detractori ai antibioticelor, pe care le declară periculoase chiar și când sunt absolut necesare.
Detractori ai vaccinurilor, pe care le declară inutile și ineficiente
Detractori ai pasteurizării, pe care o declară o abominație inutilă, o pervertire a naturii.
Și totuși, nimeni nu se opune spălatului pe mâini, sănătății publice prin livrarea de apă curentă. Și nici canalizării.

Suntem cu toții aici pentru că Edward Jenner a făcut un experiment îndrăzneț și a stârnit o revoluție în știință. I-a influențat pe John Snow, pe Pasteur, pe Koch și întreaga istorie a medicinei și a lumii din 1800 încoace.

De ce tolerăm ideologia anti-vaccin cât timp cei care o susțin beneficiază în mod direct de descoperirile făcute datorită vaccinării?

Vaccinul rujeolic funcționează?

În vârful epidemiei de rujeolă, după 30 de decese inutile și absurde e normal să ne întrebăm dacă vaccinurile chiar funcționează. După ce se vor rezolva și crizele de vaccin, vor avea încredere părinții să își vaccineze copii? Pot avea încredere în vaccinurile oferite de stat?

Notă: în România și în restul lumii s-a folosit inițial vaccin rujeolic monovalent, apoi s-a trecut la vaccin combinat precum ROR. Din acest motiv este menționată specific în grafice introducerea ROR.

Ca să înțelegem eficiența cunoscută a vaccinului e bine să vedem niste date istorice. Și nu doar de la noi ca nu suntem singuri pe lume.

Dar pentru a avea informația importantă în fața ochiilor iată numărul de cazuri de rujeolă din România 1960 până în 2016.  Datele oficiale ale CNSCBT.

Numărul de cazuri de rujeolă 1960 - 2016.
Numărul de cazuri de rujeolă 1960 – 2016. Date oficiale ale Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Infecțioase

Suplimentar, iată datele de acoperire vaccinală din România în ultimii ani.

Acoperirea vaccinală ROR, 2005 - 2016.
Acoperirea vaccinală ROR, 2005 – 2016. Date obtinute de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile

E foarte important ca în contextul epidemiei să înțelegem corect graficele. Cel cu numărul de cazuri se explică singur. După introducerea vaccinării, numărul de cazuri cade dramatic. Nu suficient însă, până nu se introduce doza 2, care crește eficiența vaccinării și scade și mai mult numărul de cazuri din epidemii. Din 2004 s-a introdus vaccinul trivalent ROR.

Graficul cu acoperirea vaccinală arată scăderea constantă a numărului celor vaccinați în fiecare an. Aceste scăderi nu sunt cauzate de lipsuri de vaccin. Trebuie mentionată o scădere dramatică în 2015 datorită variației dintre vârstele de vaccinare pentru doza 2 (s-a mutat vârsta de la 7 la 5 ani și în confuzia generată, mulți părinți au ezitat)

Sunt aceste grafice mincinoase? E normal să nu avem încredere în statul român, dar totuși, în privința vaccinării ar trebui să fie capabil să obțină produse rezonabile.

Sunt aceste vaccinuri eficiente? Să comparăm cu alte țări.

Anglia și Țara Galilor: Introducerea vaccinului în 1968 aduce o scădere dramatică a cazurilor (la fel ca în România).

Cazuri de rujeola in Anglia și Țara Galilor.
Cazuri de rujeola in Anglia și Țara Galilor. Sursă: Wikipedia

Statele Unite: Numărul de cazuri de rujeolă scade dramatic la fel ca în România.

Număr de cazuri de rujeolă în SUA.
Număr de cazuri de rujeolă în SUA. Sursă :http://www.infectionlandscapes.org/

Dar desigur, cele două țări de mai sus au apă caldă și sunt țări moderne. Hai să comparăm cu țări sărace care nu aveau un sistem medical bine pus la punct. Au functionat vaccinurile și acolo?

Burkina Fasso: Da

Mali : Da

Togo : Oh da.

Numar de cazuri in Burkina Fasso, Mali, Togo
Numar de cazuri in Burkina Fasso, Mali, Togo. Sursa: MMWR Weekly. January 23, 2004 / 53(02);28-30. Measles Mortality Reduction. Tabel disponibil la http://www.iayork.com

Concluzii:

Vaccinarea este eficientă în toate colțurile lumii. Nu veți găsi o țară în care numărul de cazuri de rujeolă să crească după introducerea vaccinării.

Vaccinarea salvează vieți. Există tabele alternative în care puteți găsi și numărul de decese prevenite (în special în țările sărace unde tratamentul era mai slab decât prevenția).